În Munții Sihlei, puțin mai la vale de Poiana lui Iosif, se află altă poieniță numită, Poiana lui Daniil. „Aici s-a nevoit pe la începutul secolu- lui al XIX-lea un sihastru foarte sporit în fapte bune, cu numele de Pustnicul Daniil”. Probabil era cu metania din Agapia Veche. Viața lui, ca și a altor pustnici din partea locului, ne este complet necunoscută. După locul său de petrecere, destul de singuratic și aspru, se crede că a fost un pustnic foarte sporit în virtute, plin de credință și râvnă pentru Hristos.
Astăzi, poiana lui Daniil este acoperită de plantații. Aproape că nici nu se mai știe de ea. Doar vreunul dintre cei bătrâni își mai amintește de numele ei. și doar singur Dumnezeu știe unde, poate la rădăcina vreunui brad, odihnesc, neștiute de nimeni, osemintele marelui sihastru.