Schimonahia Valentina Neacșu, pustnică în munții Neamțului

Această smerită slujitoare a lui Hristos a fost ultima călugăriță care a sihăstrit în Munții Neamțului în secolul al XX-lea. S-a născut în anul 1886 în județul Vaslui, iar la vremea potrivită s-a căsătorit și a adus pe lume doi copii. În 1920, murindu-i soțul în război, și-a luat fiica și au mers amân- două la Mănăstirea Giurgeni-Roman, aici nevoindu-se în smerenie și ascultare timp de zece ani. Alți cincisprezece ani i-au petrecut cele două cuvioase în Mănăstirea Almaș-Neamț. 

Simțindu-se însă atrase de singurătate, de dulceața liniștii și a rugă- ciunii neîncetate, în 1945 s-au retras în Munții Sihlei. Cu binecuvânta- rea starețului Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria, iubitoarele de Hristos au rămas într-un bordei pustnicesc din pădure, nevoindu-se cu bărbăție și întrecându-se în smerenie douăzeci de ani. Cuvioasa Valentina era plină de dragoste dumnezeiască, era luminată la chip, blândă și curată la suflet. Tot timpul și-l petrecea în pustie, în liniște și rugăciune și doar în zilele de sărbătoare își lua toiagul și împreună cu fiica sa, cobora la slujbă la Schitul Sihla sau la Mănăstirea Sihăstria. Aici primeau Preacuratele Taine, se întăreau cu puțină hrană și se retrăgeau din nou în liniștea pustiului. După ani de nevoință în anul 1964 și-a dat curatul suflet în mâinile Tatălui Ceresc cu multă bucurie, căci, luând crucea în mână, i-a spus fiicei sale: „Mă duc la Tata! Mă duc la Tata !” Fiind coborâtă de pe munte de către părinții, schimonahia Valentina a fost înmormântată în mănăstire. 

Fiica ei, schimonahia Emiliana, rămânând singură, s-a mai nevoit cu dragoste de Dumnezeu până în anul 1979, când și-a dat și dânsa sufletul în mâinile Mirelui său. A fost îngropată în pădure, alături de bordeiul ei, a doua zi după Duminica Floriilor.