Cuviosul Elefterie Sihastrul

Din viața Sfintei Teodora aflăm că acest cuvios a fost soțul Sfintei Teodora de Sihla, că a trăit în căsnicie timp de câțiva ani și că era de loc din Ismail. 

Arzând după viața pustnicească și neavând copii, Sfânta Teodora a plecat la Schitul Sf. Nifon din zona Buzăului (azi M-rea Vărzărești) de unde mai apoi s-a retras în munții Buzăului. Urmându-i exemplul, cuviosul Elefterie s-a călugărit la un schit din partea Buzăului, unde a deprins meșteșugul nevoinței călugărești și a fost și preoțit. 

Când a aflat că Sfânta Teodora s-ar fi retras în Munții Neamțului, ieroschimonahul Elefterie a mers pe urmele ei. Ajungând la Schitul Sihăstria, cuviosul a aflat de peștera unde, până nu demult, se nevoise Sfânta Teodora, care trecuse la cele veșnice. Suspinând mult după sfânta lui soție, cuviosul Elefterie nu s-a mai întors la mănăstirea sa, ci și-a făcut o mică chilie sub stâncile Sihlei aproape de peștera sfintei, unde se nevoia în post și aspre nevoințe, săvârșind Sfânta Liturghie și așteptându-și dezle- garea de legăturile trupului. 

Nevoindu-se astfel timp de vreo zece ani, cuviosul Elefterie s-a săvârșit cu pace în primele decenii ale secolului al XVIII-lea, fiind înmormântat, alături de alți sihaștri, în cimitirul din Poiană. După câțiva ani, familia boierilor Cantacuzino a înălțat o biserică din lemn deasupra mormântului cuviosului Elefterie, cu hramul „Sfântului Ioan Botezătorul”.