Cuviosul Iosif Pustnicul

Acest cuvios părinte a trăit în a doua jumătate a secolului al XVIII- lea și era un duhovnic iscusit și bun organizator de mănăstiri. De loc era din ținutul Neamțului și din tinerețe și-a închinat viața lui Hristos, călugărindu-se în obștea mănăstirii Neamț; mai apoi, pentru multa lui râvnă față de cele sfinte, a fost făcut preot. 

Dorind să trăiască în liniște, ieroschimonahul Iosif s-a retras în pădurile seculare din apropierea schitului Sihla, nevoindu-se împreună cu cei doi ucenici ai săi, Gherontie și Gherasim. Aici avea trei chilii de lemn așezate într-o poiană și un mic paraclis unde slujea. Hrana și-o procurau din fructele pădurii și din legumele cultivate în jurul chiliilor. Sporind mult în viața duhovnicească prin multe nevoințe, post și rugăciune, cuvio- sul Iosif „Pustnicul” a dobândit darul facerii de minuni și a ajuns cel mai renumit sihastru din munții Sihlei. De aceea, veneau la el pentru cuvinte de folos și pentru spovedanie numeroși sihaștri din Munții Sihlei și din pădurile Agapiei, precum și călugări din schiturile Sihăstria, Sihla, Pocrov 

Fiind și un bun organizator al vieții mănăstirești, cuviosul Iosif, la rugămintea starețului Paisie, devine duhovnic al unei mici sihăstrii de călugărițe de la Pârâul Carpenului în anul 1780. De aici a mers cu toată obștea la schitul de maici Durău, lângă Ceahlău, închegând o renumită sihăstrie călugărească, iar în 1785 se retrage din nou la liniște în pădu- rile Văratecului, unde, împreună cu schimonahiile Olimpiada și Nazaria, întemeiază Mănăstirea Văratic, el însuși ajutând muncitorii la transpor- tarea materialelor de construcție. 

După ce formează o obște de peste 200 de călugărițe pe care le-a povățuit duhovnicește mai bine de 30 de ani, cuviosul Iosif Pustnicul se mută în odihna lui Hristos în anul 1828 și este înmormântat în biserica mare, ctitorită de el.