Schimonahia Isidora, pustnica

Iubita mireasă a lui Hristos, schimonahia Isidora, s-a născut în județul Neamț, iar viața călugărească a început-o la Mănăstirea Văratic. Iubind liniștea, râvnitoarea călugăriță s-a retras în pustiul Munților Sihlei, pe la anul 1900, la locul numit ”Râpa lui Coroi”, loc de nevoință duhovni- cească pentru mulți aleși ai lui Hristos. În acest „colț de Rai” și-a făcut o chilie sub zidul înalt al unei stânci, iar pentru rugăciune și-a ridicat un mic paraclis din lemn, alături legând o toacă și un clopot. 

Iubitoare de osteneală fiind, toată ziua citea din Psaltire, se ruga, iar la miezul nopții bătea toaca, trăgea clopotul și slăvea pe Dumnezeu în cân- tarea Utreniei. 

Îndemnând la nevoință și pe călugării din partea locului care, auzind „clopotul maicii Isidora”, îi urmau pilda, iubitoarea de Hristos a pătimit nenumărate ispite de la viclenii diavoli. Neputându-i răbda osteneala, rugăciunea fierbinte și postul îndelungat, o înfricoșau cu năluciri de noapte, cu strigăte și glasuri, bătându-i în ușă în timp de rugăciune. Întărită fiind de Cerescul Mire pe care-L iubea atât de mult, cuvioasa nu se temea, căci era plină de îndrăzneală și de bărbăție duhovnicească. 

Dar, așa cum lumina nu rămâne ascunsă sub obroc (Mt. V, 15), așa și nevoința și darurile primite de ea de la Dumnezeu s-au descoperit și altora, mângâindu-i și întărindu-i duhovnicește pe toți cei care aveau nevoie, fie ei pustnici, călugări, maici și mireni. 

Timp de aproape 37 de ani, schimonahia Isidora s-a nevoit în Munții Sihlei, în post și rugăciune, luptând cu „urâtorul binelui” și slăvind pe Dumnezeu. Simțindu-și sfârșitul aproape, în 1937 s-a retras în obștea Mănăstirii Văratic și acolo și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, pe Care L-a slujit cu dragoste toată viața.