Atunci când pustnicii din vechime se retrăgeau în adâncul pădurilor pentru a se liniști, primul lucru de care se îngrijeau înainte de toate era înjghebarea unui loc de rugăciune. Fără îndoială, și la Sihla a existat, încă de la început, un locaș de rugăciune, chiar și sub forma unui mic paraclis de lemn, unde pustnicii de aici, iubitori de liniște și de rugăciune, aduceau laude lui Dumnezeu și săvârșeau Sfânta Liturghie. 

De istoria schitului Sihla se leagă și numele boierilor Cantacuzino. Boierii Cantacuzini au ctitorit la Sihla o biserică de lemn, lucru menționat și în pomelnicul ctitoricesc săpat pe o lespede de piatră, pomelnic aflat astăzi la muzeul schitului. 

„.Pomelnișc deț ctitorișiț sșvețtșațgo hrama sego șacestui sfânt tem- pluț. Mihai Canștacuzinoț ih, Maranda i ceh ih șâ și copiii lorț; Ior- dachie ih (?) Alexandra i ced ih; Gavril, Sinca i ced ih; Ghiorghie, Antimieșaț (?) i ced ih; Pătrașco, Anna i ced ih; Apostol, Haritina i ced ih; Grigorie Cșantacuzinoț, Ileana i ced ih; Marieșaț, Ilena, Toader, Marieșaț i ced ih; Ion, Nastasiia i ced ih; Iordachie Cșanțtșacuzinoț, Catrina i ced ih; Constantin, Gu..., Ilena, Ilinca; Iordachie Cșantacuzinoț, Ion Cșantacuzinoț i ves rod șâ și tot neamul lorț”.

Lespedea de piatră, pe care s-au scris cuvinte latinești și slavonești este singura mărturie care amintește de fosta biserica ctitorită de acești boieri. În ceea ce privește anul în care a fost construită această biserică a Can- tacuzinilor, cercetătorii emit păreri diferite. Astfel, Pr. Prof. Acad. D. Stăniloae amintește de anul 1731, Vasile Dumitrache spune că prima biserică din lemn a fost construită în anul 1741, Mihai Vlasie vorbește despre anii 1725 și 1730, iar N. G. Caranfil face o gravă eroare, spunând că această biserică a fost construită în 1763 de Aga Ioniță Pașcanu Can-tacuzino, confundând-o astfel cu bisericuța „dintr-un brad” de sub stâncă.

Singurul care face o analiză mai amănunțită asupra anului în care a fost construită această biserică a Cantacuzinilor este Pr. C. Bobulescu. 

Cercetând felul în care este scris pomelnicul, precum și unele însemnări de pe unele cărți vechi de slujbă, C. Bobulescu ajunge la concluzia că această biserică a fost construită înainte de anul 1740, aproximativ între anii 1704-1731. Dacă din Cantacuzinii moldoveni, enumerați în pomelnic, i-am fi putut identifica măcar pe unii, ar fi fost mult mai ușor să stabilim data la care a luat ființă această biserică. 

C. Bobulescu identifică două persoane enumerate în acest pomelnic, pe Iordachi Cantacuzino, „vel spatar” și pe soția lui, Catrina, „spătăroaeșaț”. 

Pe un antologhion de la București, datând din anul 1736, este făcută o însemnare conform căreia această carte este a „dumisale gșițulpănesii Ecaterinii”, care a dăruit-o unui schit de la muntele „Peon” (Ceahlău). Din cauza unei avalanșe, acest schit s-a risipit, iar antologhionul a fost dăruit schitului Sihla, după cum vedem din însemnarea făcută de ieroschimonahul Sofronie în anul 1760

Pe același antologhion, ieroschimonahul Sofronie fixează anul 1723 ca fiind data înființării schitului din muntele Peon. C. Bobulescu găsește într-o altă însemnare, din anul 1747, vorbindu-se despre același antologhion al Ecaterinei „spătăroaeșaț” donat la schitul „dumisale” de sub Ceahlău, „care schit s-a risipit ponorându-se munțile”. Dacă la 1747 se vorbea despre acest antologhion dăruit Sihlei după risipirea schitului de pe Ceahlău, înseamnă că risipirea schitului de pe Ceahlău are loc după 1723, dar nu mai târziu de 1747, iar cartea a fost donată Sihlei după risipirea schitului de pe muntele Peon, adică după 1723. 

O însemnare făcută pe un molitfelnic dăruit de Ecaterina Cantacuzino bisericii Cuvioasa Parascheva din Tg. Frumos amintește că la anul 1731 Iordachi Cantacuzino era în viață și avea rangul boieresc de „biv vel logofăt”, iar în anul 1747 Ecaterina „spătăroaeșaț” era văduvă, pentru că într-o însemnare de pe un penticostar donat schitului Almaș în anul 1747 apare ca fiind „soția răposatului Iordachi Cantacuzino, biv vel spatșarț”. Dacă în 1747 Ecaterina „spătăroaeșaț” era văduvă, iar când a fost ctitorită bisericuța amândoi erau în viață, așa cum reiese din pomelnicul ctitoricesc de mai sus, rezultă că bisericuța de la Sihla a fost ctitorită până în anul 1747. Dar în anul 1742 aflăm că schitul Sihla a fost prădat de niște tâlhari, care probabil au fost atrași de odoarele cu care a fost împodobită această biserică a Cantacuzinilor. 

Din datele de mai sus tragem concluzia că bisericuța schitului Sihla a luat ființă înainte de prădarea lui de către tâlhari, deci înainte de anul 1742. 

Hramul acestei biserici era „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, care se prăznuiește la 24 iunie. Aceasta biserica nu mai există în prezent la schitul Sihla, pentru că pe locul ei a fost zidită mai târziu o altă biserică, după cum vom vedea în cele ce urmează.