Acum, la început de mileniu, când oamenii caută mai mult ca oricând să scape de tumultul cotidian și să-și găsească liniștea sufletească, mănăstirile și schiturile din țara noastră sunt adevărate oaze duhovnicești, unde fiecare află liniște și alinare în suferința sa. 

Un astfel de loc este și Schitul Sihla. Cred că puțini sunt aceia care nu au auzit despre acest schit, despre viața Sfintei Teodora de la Sihla sau despre peștera în care ea s-a nevoit. 

Acest schit s-a făcut cunoscut oamenilor prin Sfânta Teodora, care s-a nevoit vreme de mai mulți ani în peștera din apropierea Sihlei, iar mai târziu, prin cuvioșii părinți care au viețuit în Schitul Sihla și care s-au sârguit să urmeze și să imite viața îngerească a Sfintei Teodora. 

Dar din miile de pelerini care vizitează mai ales vara acest schit, sunt sigur că mulți se vor întreba care este istoria acestui loc și a cuvioșilor care s-au nevoit aici și care este semnificația numelui schitului. 

Explicarea cuvântului „sihlă” 

Cuvântul „sihlă”, explicat în Dicționarul Limbii Române Moderne al lui D. Macrea și în DEX, cu pluralul „sihle”, s.f., are sensul de „pădure deasă de copaci tineri44, hățiș (Var. sihlă, țalhă, s.f.)” și vine din slavul „suhli” . 

Din informa ajunge la concluzia că acestui schit i s-a dat numele de „Sihla” datorită atât stâncilor și blocurilor imense de piatră ce străjuiesc acea zonă de la schit până la Râpa lui Coroi, cât și pădurii de rășinoase și hățișului ce înconjoară acest sfânt locaș.


Inceputurile vieții monahale

Începutul vieții monahale la Sihla se pierde în negura vremurilor, „că nu se mai știe cât îi de vechi așezământul acesta.”

Fiind un loc destul de izolat și greu accesibil, unde doar unii pustnici iubitori de liniște și sălbăticiunile pădurii mai ajungeau, schitul Sihla nu s-a bucurat de atenția directă a domnitorilor Moldovei care, în vremurile de demult, ctitoreau și împodobeau mănăstiri și schituri noi, și nici de a vechilor cronicari, în ale căror scrieri n-a fost menționat. De aceea, nici nu există vreun hrisov domnesc sau un alt document care să ne ofere mai multe informații despre acest sfânt locaș. 

Istoria acestui schit iese la iveală din câteva consemnări ale unor scriitori, consemnări bazate pe cercetarea unor documente vechi, însemnări făcute pe cărțile donate schitului de-a lungul timpului, cât și din unele tradiții locale, transmise prin viu grai de unii călugări mai bătrâni. Având aceste puține mărturii, vom încerca să mergem pe firul istoriei schitului, atât cât informațiile documentare ne permit, și să vedem cum a prins viață acest vechi așezământ.

Unul dintre cei mai harnici și mai preocupați cercetători ai istoriei vechilor mănăstiri și schituri nemțene a fost arhiereul Narcis Crețulescu care, după mărturia contemporanilor săi, atunci când cerceta „era cu desăvârșire cufundat în hrisoavele și însemnările vechilor mănăstiri mold- ovenești, în priveliștile și visările trecutului”.

"Zapisul sârbesc” de la anul 1326

Într-una din scrierile sale, intitulată „Istoria Mănăstirii Agapia din Deal și din Vale (cu Mănăstirea Văratic)”, Narcis Crețulescu evocă unele date privitoare la istoria schitului Sihla. Astfel, el vorbește, în această lucrare, scrisă în anul 1907, despre un „zapis sârbesc” care exista la anul 1326 și în care se găsesc dovezi scrise cum că la Sihla exista o sihăstrie care aparținea de „biserica albă” de la Neamț. Deci dacă la acel an exista deja un asemenea document care atesta existența unei comunități monahale la Sihla, înseamnă că acești sihaștri s-au așezat aici înainte de anul 1326. Din sintagma „sihăstrie cu sihaștri” putem înțelege că la Sihla erau câțiva pustnici care se nevoiau acolo și care vor fi avut câteva chilii și un paraclis în care se rugau împreună. 

Nu știm dacă Narcis Crețulescu a cercetat el însuși acest „zapis sârbesc” foarte important pentru începuturile vieții călugărești la Sihla, dânsul nu precizează în ce condiții a fost scris și dacă mai exista în timpul său. Cert este faptul că el este foarte sigur pe această informație și că se bazează, după spusele lui, „pe cercetările făcute prin deosebite documente și istorii străvechi, precum și din explicațiunile date de diferiți plăieși și  pădurari”.

„Hotărnicia domnească” a domnitorului Ieremia Movila Vodă de la anul 1604

Altă știre despre Schitul Sihla o găsim într-un document întocmit la Sihla  la anul 1604, în care se descrie „hotărnicia domnească” a domnitorului Ieremia Movila Vodă, care avea ca scop fixarea hotarelor mult discutate ale mănăstirilor Secu și Agapia. Arhiereul Narcis Crețulescu, descriind și vorbind despre această hotărnicie, ajunge la concluzia că la Sihla exista viață călugărească, iar „călugărașii” de aici împreună cu cei de la Secu au ajutat la toate „treburile” și au participat la încheierea acestui act.

Dacă monahii de la Sihla au contribuit la această hotărnicie, înseamnă că acolo nu trăiau doar pustnici bătrâni izolați, ci exista o mică obște de călugări de diferite vârste, care puteau să slujească la diferite treburi și care, probabil, erau conduși de un egumen. 

Mențiunile părintelui Cleopa

Tot despre istoricul Sihlei ne vorbește și părintele Cleopa Ilie, care, într-o predică de-a sa din 1974, povestea că, pe când se întorcea Ștefan cel Mare și Sfânt din bătălia de la Orbic (1457) împotriva lui Petru Aron, a trecut peste pădure spre Mănăstirea Neamț și a dat de Sihla, unde trăia un pustnic într-un bordei, sub o stâncă. Din discuția avută cu dănsul, Ștefan cel Mare află că înaintea acestui sihastru mai viețuiseră încă doi sihaștri, unul de 91 de ani, celălalt de 100 de ani, precum și alți pustnici, începând cu anul 1200.

După această discuție cu pustnicul, Ștefan cel Mare îi construiește o bisericuță dintr-un singur brad și îi cere să se roage pentru el. 

Fără îndoială, această tradiție, păstrată prin viu grai, are și un sâmbure de adevăr și merită să fie amintită (fie și numai pentru frumusețea ei), însă nu putem face istorie numai pe baza ei. 

Din cele prezentate mai sus reiese faptul că viața monahală de la Sihla este foarte veche, de aproape șapte secole, și că aceasta a început odată cu venirea primilor sihaști în zonă, după toate probabilitățile de la „biserica albă” de la Neamț.